Vreau spaţiul meu propriu unde să stau şi să gândesc lucid, dar în acelaşi timp să nu gândesc deloc. Vreau să fiu cu cineva, dar în acelaşi timp singură. Vreau să te am, dar în acelaşi timp te urăsc. Te uiţi la mine şi-mi zâmbeşti sardonic. Eşti patetic! Mă amuză bătăile tale vagi de joc, dar în acelaşi timp mă oftică. Probabil cred că mi se cuvine totul, probabil îmi place să-mi clădesc propriul univers din atâtea amintiri tăcute şi din păcate muritoare, din praf, din iluzii, din argint, din cărţi, din vise, din tot spaţiul unde aş vrea să mă desfăşor, să învii, să mă nasc, să fiu, sa exist..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu