Gândurile mele capătă contur atunci când simt pe propria piele duritatea razelor de soare, atunci când amintirile mele se pierd în zarea fumurie, atunci când mâinile mele cercetează cu nepăsare agitaţia lumii,atunci când ochii mei se ridică pe cer şi mai roagă puţină îndurare. Eram fericită atunci când dansam cu sentimentele pe o scenă facută de Dumnezeu, în care îngerii îşi ocroteau vocile sub aureola minţii mele, dar acum m-a cuprins melancolia şi dorinţa de frumos, de o ploaie rece într-o zi toridă,de patimile celorlalţi atunci când comit o faptă fără să se gândească la negrul viitor. Şi cred în propriile forţe, dar nu mai am putere să mă ridic din praful aluziv de pe jos, să-mi curăţ chipul angelic de fumurile stinse pe fruntea mea albă. Să fi stat în gară să aştept trenul, fără să mă gândesc la destinaţie, să cunosc oameni noi care să-mi rămână în suflet până când privesc lumina pentru ultima oară şi trupul meu se stinge precum o ţigară care a ajuns la filtru, amăgită de gândurile nepăsătoare ale celor din jur, aş fi vrut să mai stau o zi cu fericirea în gând, dar a plecat din lumea mea, s-a decis să dispară, să-mi evapore visele şi trăirile pasionale. Asta ar fi fost gândirea oricui,dar nu a mea, şi totuşi a nimănui. Umbrele de pe pereţi îi amintesc inimii mele vadul de amintiri şi şiroaiele de lacrimi uscate pe obrajii arşi de soare ,ochii plânşi şi morţi de atâta timp, chitările de pe plaja goală şi cum aşteptam să-mi aducă cineva vara pe tavă în zilele reci de noiembrie, când îmi rătăceam simţirile pe străzile putrede. Paşii mei învie noaptea şi îi încălzeşte sufletul rece, am reuşit să dau jos pânza întunericului ca să pot vedea în continuare chipurile false şi mi-am desfundat urechile ca să pot auzi minciunile care fac parte din repertoriul meu zilnic. Servesc în fiecare minut o amintire care încet-încet îmi cuprinde trupul şi intră în măduva oaselor, îmi clocoteşte sângele bolnav şi îmi spăl faţa cu apă rece, sperând că după ce se usucă vor dispărea durerea şi epigoniile adunate în straturi groase de amărăciune. Nu m-am schimbat, sunt aici, numai că văd lumea asta stupidă cu alţi ochi, indiferent dacă mă bucur de fiecare clipă din viaţa mea şi fumez pentru a anihila depresia, simt un val de viaţă care mă buşeşte la fiecare gând morbid şi îmi redă speranţa zilei de mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu