Bă, cui îi place Avril Lavigne mâna sus. Uite, muzica ei e ok, îmi place „When you’re gone” de la ea, mai mult versurile decât piesa în sine şi cum se cacă pe ea în videoclip că ştie să cânte la pian şi că toată viaţa ei a fost o dramă romantică, la dracu’. M-aş duce şi eu să-mi formez vocea într-un cor religios, cum a făcut ea, însă nu să continui cu „ he was a sk8er boy, she was a girl” şi să mă plimb tot videoclipul pe o stradă, să mă caţăr pe maşini şi toţi tembeloizii să fie în extaz „LA NAIBA ÎN PUII MEI, TIPA ASTA S-A URCAT PE CAPOTĂ!” E o chestie aici, ca e chiar "şucăriţă" rău gagica... pe bune, mi-am aruncat toate CD-urile cu muzica [ma refer la "muzica" in adevaratul sens al cuvantului] şi am început să o ascult pe ea! Hai sa fim serioşi, aia chiar cântă? Vouă nu vi s-a acrit de genul ăsta de teenageri care cântă un fel de rock cu texte despre cât de complicată este pubertatea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu